Sari la conținut

Setările contului

În ecranul Setări declari cifrele după care Meritado judecă produsele: ținta ta economică, marja, pragurile de excludere și fereastra pe care se calculează totul. Fiecare câmp e opțional, în afară de țintă.

Actualizat la

Câmpurile

CâmpCe înseamnăImplicit / interval
Ținta economicăcât ești dispus să plătești în reclamă pentru o comandă — o declari într-o singură formă: cost pe comandă (lei), ROAS/MER, sau procent din venitobligatorie, fără implicit
Marja brută (opțional)linia sub care un produs pierde bani, când nu ai un cost pe factură pentru el1–95%, opțional
Plafonul de alertăpartea din venit peste care cheltuiala pe reclame e prea mare: bara de sănătate din Panou se face roșie, iar Bilanțul de dimineață te anunță1–95%, opțional
Treapta «toxic» (Apetitul de testare)multiplul țintei la care Meritado recomandă ferm oprirea unui produspreseturi Prudent (2×), Standard (3×), Răbdător (4×); interval 0,5–10
Treapta «de verificat»multiplul țintei la care Meritado recomandă o verificareimplicit 1×; interval 0,5–10
Fereastra de judecatăcâte zile se adună înainte să se dea un verdictimplicit 90 de zile; interval 30–365

Ținta ta, convertită în lei pe comandă, e „ancora” pe care se calculează toate pragurile de mai sus.

SetăriBoabe & Co · exemplu

Ținta economică

Cost pe comandă (lei)90

Ținta ta, în lei pe comandă, e ancora pragurilor.

Treapta «toxic»

  1. Prudent2× · 180 lei
  2. Standard3× · 270 lei
  3. Răbdător4× · 360 lei

Treapta «de verificat»

1× ținta = 90 lei

Fereastra de judecată

90zile

Plafonul de alertă

Când cheltuiala ta pe reclame trece de plafon, afli din Bilanțul de dimineață: în ziua trecerii, subiectul emailului spune că reclamele au trecut de plafonul tău, iar secțiunea „Plafonul tău pentru reclame” apare prima; cât timp rămâi peste, secțiunea rămâne în email. Pe Panou, aceeași cifră face bara de sănătate roșie.

Confirmarea la schimbări mari

Dacă schimbi Ținta economică sau Fereastra de judecată la o valoare de peste două ori mai mare sau mai mică decât cea salvată, ecranul îți cere o a doua confirmare, ca o schimbare mare să nu treacă din greșeală. La prima declarare a țintei, această confirmare nu apare.

Regulile de excludere care folosesc aceste praguri sunt descrise în Clasele de verdict și în Etichetele și regulile.

Coloanele etichetelor

Tot în Setări, la cardul „Coloanele din feed”, vezi pe ce coloane ajung etichetele în feedul Google și în cel Meta: pentru fiecare coloană, de la custom_label_0 la custom_label_4, ce ține. Coloanele le alege Meritado și le verifică la fiecare Actualizare zilnică (cum se aleg). Cardul e doar de citit: ca să schimbi o coloană, scrie-ne.

Adresa magazinului

Tot în Setări stă adresa magazinului, de forma magazinul-tau.ro: adresa la care cumpără oamenii. O scrii la înscriere; dacă lipsește, îți propunem adresa care apare cel mai des în linkurile produselor din cataloagele Meta și Google, până o salvezi. Pe ea auditul citește paginile magazinului și harta site-ului și cu ea compară linkurile produselor din cataloage, oricare ar fi platforma magazinului. Adresa o schimbă proprietarul contului.

Vrei să vezi, pe fiecare produs, unde se duc banii din reclame?

Primești pe email un link de intrare, fără parolă și fără card acum. Activarea o facem împreună cu tine.