Integrări
Meritado se conectează la conturile tale de reclame — Google Ads și Meta —, la Google Analytics 4 și la Merchant Center. Nu contează pe ce platformă îți ții magazinul: Shopify, WooCommerce, Gomag, OpenCart, PrestaShop sau alta, Meritado pune cheltuiala și vânzările fiecărui produs într-un singur rând.
Actualizat la
De ce merge pe orice platformă
Meritado n-are nevoie de platforma magazinului tău: se leagă de trei lucruri care există la fel peste tot: conturile de reclame, catalogul din Merchant Center (și din catalogul Meta, dacă faci reclamă acolo) și GA4. Condiția reală e simplă: GA4 trebuie să primească evenimentele de comerț electronic — de la vizualizarea produsului până la achiziție — cu codul fiecărui produs. Cum ajunge platforma ta la asta diferă: unele au o aplicație gata făcută, altele au nevoie de un modul instalat separat, dar rezultatul trebuie să fie același. Ecranul Audit din Meritado verifică exact acest lanț și îți spune direct dacă lipsește o verigă. Tot auditul citește, de la adresa magazinului, paginile lui și harta site-ului, oricare ar fi platforma.
Ce conectezi
| Cont | Pentru ce |
|---|---|
| Google Ads | cheltuiala și clicurile pe produs, din Shopping și Performance Max |
| Meta | cheltuiala pe produs din reclamele cu catalog și vânzările raportate de Meta |
| Google Analytics 4 | sursa vânzărilor reale ale magazinului — venit și bucăți pe produs |
| Merchant Center | catalogul de produse, starea lor și feedul suplimentar cu etichete |
| Shopify | ce aduce în plus catalogul Shopify, direct de la sursă, pe lângă GA4 și feeduri |
| WooCommerce, Gomag, OpenCart, PrestaShop și altele | cum ajung produsele la Google și Meta și cum trimit evenimentele către GA4, pe fiecare platformă |
Accesul pe care îl dai
Meritado doar citește din conturile de reclame; accesul pe care îl dai poate permite modificări, dar nu le folosim. Singura scriere, și doar la cererea ta din ecranul Feed, e legarea feedului suplimentar de feedul tău principal, în Merchant Center sau în catalogul Meta. Produsele din feedul tău principal rămân cum le trimite magazinul.
Vezi și Cum funcționează, pentru tot drumul de la înscriere la Bilanțul de dimineață, și Glosarul, pentru termeni.